Luna roz
Ce s-a văzut din rândul șase la Gala Bun de tipar 2013
Gala a început. Prezentatoarea îmi dă impresia că vorbește cu scopul de a se auzi pe sine. Rețin doar că afară luna este roz.
Se dau premii. Multe. Toți mulțumesc cuiva, chiar și cei care iau premiul pentru alții. Nimeni nu zice despre ce este vorba în ceea ce a fost premiat. Eu nu înțeleg… nu sunt librar să știu toate cărțile din raft. Mă bucur și eu formal.
Se pare că de la Iași nu au fost trenuri sau mașini spre încoace, pentru că nu a venit aproape nimeni. Sau a fost un flit diplomatic către o capitală care la carte a rămas în urmă.
Premiul pentru e-book a fost câștigat de Editura Cartier din Chișinău. Hai, Basarabia! (fără sarcasm)
Premiul pentru cea mai bună ficțiune, Filip Florian. Cea mai bună non-ficțiune a mers la un tânăr comunist acum 70 de ani. Premiu antum, spre dezamăgirea multora din vecinii de scaune și din afara lor.
Moment muzical de varietăți. Trei frați, ce-i drept foarte talentați, ne aduc aminte că există și o lume mai trivială decât cea scorțoasă a cărților. O zână trebuie să fi strănutat pe ei, pentru că sunt plini de sclipici. E o muzică cu un aer de briză andaluză care îmi permite să analizez relația mea amoroasă cu industria cărții. Îmi zboară în imaginar un flamenco pasional cu câteva edituri din sală, amestecat cu o coridă, în care ne împungem țepi cu mare drag.
Când sora și un frate dintre cei trei se ridică, mă aștept ca ea să aibă pantofi roșii cu toc gros și să înceapă să bată ritmul pe scenă. Iar frate-său să aibă un trandafir. Ah, dar ar fi impropriu, sunt frați.
Premiile se reiau. Îmi dau seama că este momentul de glorie al unei industrii altfel destul de ruptă în fund. Se laudă noaptea într-o gală cu pompă și luminițe, după ce ziua n-aveau bani să-și plătească abonamentul la mobil. Sunt prieteni la opt seara, după ce la 4 își dădeau somații de plată tipografii la edituri și editurile la librării…
Aștept să se termine. Timpul se lungește proporțional cu lipsa 3G-ului din sală și cu lipsa de aer. Regulile pe care le-am învățat la școala de instructori au fost că după șase seara le dai la oameni pauze la maxim 50 de minute și evident pui ceva de mâncare.
Premiul “Bestseller” este introdus de domnul Cioroianu. Discursul dânsului este un mic exercițiu de comunicare non-verbală cu mâna în buzunar. Demn, înalt, dominator, ne explică nouă celor cu fața în direcția neportivită că “se bucură alături de noi”. Apoi îl descrie pe premiant, ca fiind “înfășurat în mantia sa de cărți, pe care le scoate cu ecou”. O imagine vizual-flatulentă, destul de consecventă totuși cu realitatea, pentru că premiul este luat de cartea-descărcare a domnului Boia, De ce e România altfel.
E gata. Lumea pleacă fără să vorbească prea mult. În cinci-zece minute lumea se salută, se felicită, miroase premiile apoi rămâne destul de gol pe holuri.
Luna nu mai e roz, dar e mare și frumoasă. Plecăm înfometați pe la casele noastre.
