Prima zi la bibliotecă

La Biblioteca Națională, la fel ca peste tot pe unde mă învârt în ultima vreme, este o tocană de contraste. Clădirea în sine este nouă și frumoasă, dar din păcate Vitruviu ar fi destul de supărat: nu prea mă îndeamnă la cultură și mă încurc în ea; cel puțin partea pe care am explorat-o până acum seamănă mai degrabă cu peronul unei stații de metrou — marmura lucește, coridoarele sunt largi și lumina se reflectă în podea. Cauți instinctiv liniile ferate sau scările spre metrou, dar nu sunt. Se văd preocupări de a o face câte ceva prin anumite locuri — pereții au pe ei materiale fono-absorbante, ca într-un studio de radio, anumite secțiuni au mochete.

Și angajații, individual sunt foarte simpatici. Cel care mi-a făcut foarte prietenos și profesionist permisul, m-a întrebat sincer interesat cu ce mă ocup. I-am spus și i-am anunțat dorința mea de a folosi BNR mai degrabă ca loc de inspirație, introspecție și concentrare decât ca loc efectiv de absorbit informație. M-a înțeles și-a zis că sunt binevenit în sala în care el este custode, încheind astfel o zi frumoasă.

În rest, Biblioteca, cel puțin la intrare și pe holuri pare un oraș fantomă, un Google Plus în formă avansată, o formă vastă cu fond diluat.

Pași pierduți și rari ai câte unuia sau uneia se îndreaptă către sala cataloagelor, care în mare parte sunt încă index-uri pe hârtie (se pare că bazele de date nerelaționale sunt la modă de mai mult timp decât am crezut). La Informații un scaun gol este deranjat de prezența mea — stă rotit la 45 de grade uitându-se indiferent în altă parte. La Garderobă (era să zic vestiar) e doar un cordon roșu și un scaun tot gol care se uită întors către scaunul de la informații.

Nu găsesc scările decât până la mezanin, iar sala de lectură în care noul meu prieten este custode este la etajul 1. Încerc să chem liftul, dar nu merge. Cobor la parter unde același lift are ușile deschise și apăs pe 1 (mezanin nici nu e trecut acolo). Tot nu merge. Renunț și mă așez la o masă liniștită de pe hol, admirând pe drum vitrinele de sticlă cu exponate ce sunt irelevante dacă nu le poți atinge.[[MORE]]

Programul este până la șase, ceea ce face întreaga inițativă culturală destul de inutilă. Cei care citesc majoritar muncesc și dacă muncesc nu au când să vină să se deștepte suplimentar până la ora șase. Bibliotecarii știu și ei asta — așteaptă să li se angajeze colegi noi ca să poată să facă pe schimburi. Nici ei, nici eu nu credem că se va întâmpla această minute, așa că până una alta resemnarea pare o soluție acceptabilă.

E păcat. Am aceeași senzație de inconsistență ca atunci când văd un Mercedes de o sută de mii de euro parcat în fața unui bloc din Pieptănari. Ne-am făcut bibliotecă și o deschidem atunci când nu poate fi vizitată. Ne-am făcut clădire cu geam și marmură și anunțurile tot cu scoci pe geam sunt puse. Partea bună e că totuși mașinăria cumpărată, grosul există deci. Mai trebuie schimbat doar modul de utilizare.

Citește și continuarea: “În afară de sinucidere, nimic nu este regretabil…”