Bestia

Bestia mă ia în brațe pe dinăuntru
îmi stânge plămânii, se împinge de ficat
intră în glezne unde toarnă smoală pe tendoane
urcă și îmi agită stomacul, usucă gâtul,
țipă la inimă, îi zice că nu-i treaba ei să bată așa
face ochii să mute aproapele departe.
ce bine că nu există decât în cap la mine

Este ceea ce mâzgăleam pe telefon, acum șase săptămâni, antrenându-mă pentru primul cros, mic dar important. Pe marginea unei alei din Tineretului, rupt de picioare, după doar doi kilometri. Mi-a fost rușine să mă așez pe bancă, pentru că nu mi s-a părut că merit; m-am sprijinit de un copac; crosul pentru care mă pregăteam avea trei kilometri.

Bestia nu s-a lăsat ucisă ușor, trăiește chiar bine mersi. Nu cred de fapt că poate fi ucisă. Am reușit doar să o micșorez suficient încât să muște mai puțin dureros.

Nu scriu pentru a mă lăuda – performanțele mele sunt foarte slabe în continuare. Sunt evoluțiile acestor rezultate și mai degrabă a atitudinii pe care vreau să le împărtășesc. Și, dacă n-ar ploua cu spume, aș fi afară.

De ce?

Nu există un motiv precis, ci un amestec de cauze bune și rele. Frustrare, pentru că am fost mereu cel mai prost la sport. Determinare, pentru că am vrut să-mi schimb stilul de viață, orgoliu, pentru că am vrut să îmi testez limitele și trag de ele. Curiozitate, pentru că îmi place să văd că și picioarele învață, nu numai mintea.

Am început pentru a acoperi frustrarea. Done. Am continuat pentru a îmi hrăni orgoliul. Hrănit. Acum este un fel de terapie amestecată cu descoperire și curiozitate. Probabil voi distruge câteva tendoane și încheieturi, dar merită. Poate o pereche de pantofi adevărați de alegat va diminua problema.

Cum și când?

Era în ianuarie la minus cinci grade, nu ninsese încă. Tocmai îmi luasem un fes care îmi era cam mic dar îmi acoperea urechile. Burlanul elastic pe post de fular încălzea aerul și aburea ochelarii pe care se făceau flori de gheață. Pantalonii de sport i-am folosit pe post de izmene pe sub niște blugi care îmi erau largi de pe atunci.

Am ieșit pentru că nu mai voiam să stau în casă. Am reușit să merg/alerg trei kilometri în 36 de minute îndemnat de Zombies Run (varianta 5K). Apoi un pic mai bine, după care a venit pauza dată de cele trei săptămâni de zăpadă cât gardul. Am început din nou, tot cu Zombies Run, apoi cu Nike+ Running.

Zombies Run este o aplicație simpatică. Un joc de rol motivant în care ești Runner 5, alergător într-o lume post-apocaliptică în care fugi la proproi de strigoi virtuali. A avut meritul să mă distreze suficient încât să trec peste gâfâiala care mă apuca după 30 de secunde de alergat. Nici acum nu este mult diferit, doar că știu că pot continua chiar atunci pare că nu mai pot.

Mai încercasem faza cu alegatul prin 2011, când m-a ținut vreo două săptămâni și 30 de kilometri. Pentru a micșora șansa unui nou abandon, pe la începutul lui martie m-am înscris și la un cros de trei kilometri (și 430 de metri), pe vremea când puteam să alerg doar vreo doi (de aici și mica poveste cu bestia).

Scopul era să fac cei 3.43 km în cele 30 de minute pe care mi le permiteau organizatorii. Îmi doream să termin și atât. M-am antrenat. Am alergat traseul de patru ori, cu rezultate între 26 și 28 de minute.

Neașteptat, la cros a fost mai bine decât în antrenamente: tot alergat amestecat cu mers, dar o combinație mai bună, de 23 de minute. Recunosc, am avut emoții. Nu mă supăra când mă depășeau alții; toată lumea deși crispată de efort își zâmbea încurajator. Probabil alergătorii de top își trăgeau ghionturi acolo în pole position, dar noi, gloata, eram prieteni și ne chinuiam să ajungem mai repede pentru noi, nu împotriva altora.

Am fost mai mulți care am urmat propunerea organizatorilor de veni îmbrăcați în pijamale – e foarte amuzant, deși poate nu pare. Mai ales după ce se termină, când te plimbi prin parc liniștit și stai pe bancă. Lumea în general ignoră ciudații, dar de dragul celor care s-au uitat totuși mirați că sunt în parc în pijamale, am căscat, m-am întins, ca și cum totul ar fost perfect normal.

Cu ce am rămas

Am observat este că este perseverența mai degrabă decât efortul care contează. Nu a trebuit să scuip fiere sau să cad pe jos cu rupturi muscular. Am tras de fiecare dată tare, rezonabil, cât să doară plus încă o sută de membri. Iată o medie a timpilor în cele trei luni:

• ianuarie - 12:26 min/km
• februarie - 10:10 min/km
• martie - 9:36 min/km
• martie sfârșit - 6:45 min/km în competiție
• aprilie început - 6:19 min/km la 1km, 7:20 min/km 1–4 km, 7:50 min/km pe distanțe peste 4 km

Uneltele

A fool with a tool is still a fool zicea un proverb de prin corporație. De data aceasta nu s-a aplicat. Uneltele folosite m-au ajutat. Fără ele m-aș fi păcălit serios. De exemplu mi s-a părut mereu că primul kilometru este cel mai rapid, dar nu este așa. Sau că seara sunt mai rapid decât de dimineața. Unele unelte sunt mai simple, alteme mai complicate. Iată-le:

Offline – Sport cu profesor

Mai precis sportul ce ar fi trebuit să facem în școală. JCC are un astfel program excelent pentru orice etnie și vârstă, unde Liliana se descurcă de minune și cu cei ce pot și cu cei ce încă nu pot. Fără aparate scumpe, dar foarte eficient. Încerc să merg de două ori pe săptămână, dar sunt săptămâni în care nu pot. Ședințele de după absențe sunt crunte – mușchii sunt mult mai rapizi la regreses decât la progres.

Jucărelele electronice inestimabile:

Fără ele n-aș fi făcut mare lucru. Măsoară progresul, te încurajează să continui, te întrețin și te distrează:

• Zombies Run – aplicație pe iPhone, Android și Win Mo, cu realitate augmentată. Pentru a scăpa de strigoi virtuali, fugi pe bune în viața reală. Super distractiv. Varianta 5K are inclus antrenamentul care te scoală de pe canapea și te duce la 5 kilometri.
• Nike+ Running – pe iOS, e un fel de briceag de alergat. Statistici, share, social network de alergat. Plus un gamification subtil care te împinge să nu-l abandonezi.

Motivație

• The Blerch, by the Oatmeal (mulțumesc Sabrina pentru pont)

Playlist-ul de alergat:

• Massive Attack - Unfinished Sympathy
• Gnarls Barkley - Crazy
• The Prodigy - Omen
• The Prodigy - Smack My Bitch Up
• Moby - James Bond Theme
• Moby - Natural Blues
• Moby - Sunday
• Star Trek Movie [2009] Main Theme
• Star Trek Into Darknes Main Theme
• Survivor - Eye Of The Tiger :)
• Moby Feat. Mylene Farmer - Slipping Away (Crier La Vie)
• Rob Dougan, Kurayamino - Clubbed To Death (Matrix OST)
• Daft Punk - Derezzed (TRON: Legacy)

Cam atât. Pentru că niște binevoitori fiind de părere pesemne că bicicleta dezvoltă neechilibrat musculatura, tocmai m-au lăsat fără ea, e foarte probabil să continui această mică aventură pedestră. Următorul jalon: un sfert de semi-maraton, 5.27 km în mai și poate The Color Run, dacă mai am când să mă înscriu. Aici nu mai sunt emoții :)