Dragă Românie - Episodul 4

Unii își trimit scrisori către propria persoană din viitor. Dar azi îmi trimit o scrisoare către mine din trecut.

Este scrisoarea pe care mi-aș fi dorit-o la 15 ani, dacă i-aș fi avut azi. Deși a fost bine că am descoperit totul pe propria piele, n-ar fi stricat :)

Draga elevule,

Să știi că mulți dintre cei pe care îi vezi la televizor sunt mincinoși, ratați și sunt plătiți nu ca să-ți facă bine ție, ci patronilor lor. Pentru audiență, încearcă să te convingă că nu e nevoie de carte ca să ai succes și să fii fericit. Te fac să crezi că poți să câștigi ușor bani și faimă și că aceste lucruri se fac peste noapte.

Numai că, să știi, cei care fac bani repede sunt foarte puțini și de cele mai multe ori îi fac ilegal. Dorm cu frica poliției, a celorlalți interlopi, ai complicilor care întodeauna îi trădează. Sunt mereu într-o stare stresantă de fugă și de luptă, iar inima le zvâcnește în piept de fiecare dată când aud bătăi în ușă. Nu merită o așa viață pentru câțiva ani de mers cu o mașină scumpă.

Becali e la pușcărie. Năstase e la pușcărie. Vântu e la pușcărie. Patriciu are abonamente la Parchet, la procesul cu fosta nevastă și la psihiatru. Vedetele îmbogățite straniu sfârșec prost, fie de mâna poliției, fie de mâna alor lor, chiar dacă televizorul și filmele spun altfel. La ce bun că au palate și avioane private?

Medicina avansează, vei trăi cel mai probabil o sută de ani. Ar fi păcat să ratezi optzeci dintre ei pentru că la tinerețe ai făcut o prostie și ai fost prins. Sau pentru că ai crezut că un mic tun afacerist se va repeta. E păcat să trăiești în ignoranță pentru că nu te-ai ocupat de tine.

Dacă nu te pregătești acum, temeinic și în multe domenii, vei pierde. Sunt șanse mari că vei spăla WC-ul românului care stie sa programeze un robot, că îi vei pune masa americanului care specialist în domeniul financiar, că vei culege afine in loc sa faci design vestimentar.

Învață nu numai la matematică și la română. Viața ta înseamnă mai mult decât două materii și exemelele lor. Prietenii pe care ți-i câștigi având o cultură bogată sunt de zeci de ori mai buni și îți aduc infinit mai multă satisfacție decât prietenii care te apreciază pentru bani.

Îți aduci aminte cum erai la cinci ani? Credeai că știi totul, nu că ai nevoie să afli mai multe. Apoi la nouă ani știai să citești, să spui cât este ceasul, să faci adunări și scăderi, știai ce sunt stelele și petrolul. La paisprezece ani, știi (sau vei ști) de ce Luna nu cade pe Pământ și de ce aluneci pe gheață. Ce vreau să spun este că de ficare dată ți se pare că nu mai ai nevoie să înveți, de fapt mai ai. Și nu numai la școală. Este o minciună că cei ignoranți sunt mai fericiți. Și chiar dacă ar fi, n-ai vrea să fii unul dintre ei, ai doar o singură viață.

În spatele majorității succeselor stau ani de muncă și perseverență. Nu se văd, pentru că reporterii rareori îi întreabă interlocutori cum și cât s-au pregătit. Andra cântă de la 7 ani, The Beatles au cântat ani buni în baruri. Fotbaliștii se antrenează în fiecare zi câteva ore, actorii fac repetiții în fiecare zi, pianiștii cântă și ei câteva ore la pian în fiecare zi. La meci, la spectacol sau la concert îi vezi doar de câteva ori și nu îți dai seama că pentru cele 45 de minute ei s-au pregătit câteva luni sau ani La remarca unui reporter “Ați avut mult noroc în ultima perioadă” un tenisman a spus “Cu cât mă antrenez mai mult, cu atât mai mult noroc am!”

E posibil ca școala să nu-ți placă și ai dreptate. Majoritatea profesorilor pe care i-am avut eu îmi dictau manualul pe caiet și umpleau table cu lucruri care nu explicau de ce sunt utile, pentru că probabil nici ei nu știau. Presupun că nu s-au schimbat prea mult lucrurile de atunci.

Bucură-te însă de cei câțiva profesori buni pe care îi ai, iar la restul materiilor găsește-ți alte surse. Ai la îndemână Internetul cu toată matematica la Khan Academy, cu toată istoria pe Wikipedia, cu răspunsul la orice întrebare pe Google și cu rezolvarea oricărei ecuații pe Wolfram Alpha. Ai grupuri de discuții pe care poți să le creezi chiar tu, unde poți să discuți despre orice interes ai avea.

Școala este însă principala sursă de învățătură și, foarte important, vei avea nevoie de diplomele pe care ți le dă. Nu vei putea fi medic și să vindeci oameni fără diplomă, nici mecanic, nici învățător. Diplomele nu îți oferă prea mult, dar lipsa lor îți dăunează serios.

Școala e grea; vestea proastă e că nu e mai grea decât ce urmează după. Vestea bună este că oamenii care trebuie să lupte sunt mai sănătoși, cel puțin la cap. Cei care huzuresc se plictisec foarte repede, au mai multe depresii decât ceilalți. Câștigătorii la Loto sunt un astfel de exemplu, pentru că, după o perioadă de glorie, majoritatea sfârșesc în fapt mizerabil – fără prieteni, cu nevroze, cu datorii (!) și cu sentimentul că nu mai au niciun rost pe lumea asta. Mulți declară că ar vrea să se întoarcă în timp și să uite câștigurile. La fel se întâmplă și cu cei care primesc moșteniri prea mari. Lupta te pregătește pentru bună-stare și atunci când bogăția vine fără luptă nu știi cum să te comporți, chiar dacă ești cel mai bun om. Bunică-mea când auzea de vreunul că a pierdut bani câștigați ușor: “Așa au venit, așa s-au dus” și a aut ocazia să o zică de multe ori.

Banii vin și pleacă. Noi suntem câteva generații norocoase, dar înaintea noastră aproape toți și-au pierdut cel puțin odată totul: la “reformele” monetare și confiscările de la venirea comuniștilor, în al doilea război, în primul război, în revoluții și răscoale. Nici noi nu suntem complet feriți, istoria se joacă deseori așa cum nu te aștepți. Și chiar dacă nu este istoria, sunt cutremurele, inundațiile, incendiile, furturile, divorțurile, falimentele băncilor, crizele econimice, erorile judiciare.

Fii pregătit să rămâi la un moment dat fără multe sau fără niciuna dintre posesiunile tale materiale.

Dacă nu vrei ca viața să ți se termine în acel moment, investește în ceva ce nu ți se poate lua: ce știi, ce simți, ce ești, ce gândești. Acesta sunt lucruri pe care odată câștigate nu mai ai cum să le pierzi. Și, deși nu pare, sunt la fel de importante ca o mașină, ca o casă sau ca o haină frumoasă.

Averea, bogăția includ nu numai proprietățile ci și învățătura, înțelepciunea (care vine din învățătură), cultura, sănătatea, prietenii.

Am avut câțiva ani, destul de mulți, în care am crezut că “a avea” înseamnă succesul ca la televizorul de manele: vile, mașini, cont în bancă. Eram înconjurat de oameni care credeau aceleași lucruri și începusem cu ei un fel de cursă subconștientă: cine are cea mai bună mașină, case mai multe, ceas mai scump, excursie mai exotică, chiar cu prețul de a fi sclavii băncilor până la sfârșitul vieții.

La un moment dat, simțind că trăiesc o viață artificială, am ieșit din sistem. Am înțeles abia apoi ce important a fost pasul. O însemnare scrisă la un an și jumătate de la acel salt este relevantă pentru ce s-a întâmplat:

“Eram protagonistul vieţii ideale de middle-class românesc: familie, casă personală, a doua casă care producea venituri fără mari bătăi de cap, o slujbă excelentă într-un bloc de sticlă și cu birou la bulevard, un statut social în creștere, vacanţe în străinătate și cam tot ce își putea dori un om normal și ambiţios de la viaţă, mai ales când toate cele de mai sus au loc înainte de 30 de ani.

Intrasem într-o rutină pe care ceilalţi o numesc succes, într-un motor de viaţă confortabilă la care cei mulţi râvnesc. Intrasem într-un cerc virtuos pentru lume, dar vicios pentru integritatea mea psihică. Un cerc în care am intrat benevol și am trăit ani buni într-o mulţumire ignorantă. Ceva m-a făcut însă să vreau să ies. Să renunţ la tot acel vis, care acum mi se pare de carton. Totul în favoarea unei vieţi mai dure, dar mai adevărate, lipsită de laţurile de mătase ale corporaţiei și ale conformităţii sociale.

[…]

În mai puţin de doi ani am distrus aproape tot ce obţinusem în fosta viaţă. Am rămas însă cu satisfacția că am avut puterea să evadez și cu speraţa că de această dată sunt pe drumul corect.”

Pentru mine acesta este drumul corect.

Fiecare persoană este ca o grădină. Trebuie udată, îngrijită, plivită, admirată. Dar spre deosebire de grădină, câteodată persoana se poate îngriji și singură de sine. Totul trebuie se întâmple însă pas cu pas. Acolo unde am fost constant și perseverent am reușit. Acolo unde am așteptat ca lucrurile să vină de la sine, am dat greș.

Iar școala nu a încercat să mă învețe în primul rând perseverența ci mai degrabă obediența. Am perceput școala ca și cum ea ar fi stăpânul și eu sclavul. Dar nu este așa, la școală tu ești stăpânul: ai drepturi și trebuie să ți le ceri atunci când nu ți se dau.

Așa că atunci când profesorul nu te invață bine, pâraște-l. Cand te lasă să treci mai departe fără să fi înțeles totul, fii suparat pe el, nu fericit că ai scăpat. Dacă te duci la concert și artistul lipsește sau cântă prost, te superi, dacă te duci la restaurant și ospătarul nu vine sau e impertinent, te superi. Supără-te și la școală când cei de acolo nu-și fac treaba.

Când un profesor la școală este nepoliticos cu tine – te face prost, te umilește – înregistrează-l cu telefonul și mergi la director împreună cu părinții tăi. Dacă se acoperă unii pe alții, mai ai presa sau Internet-ul. N-ai lăsa un hoț pe stradă să fugă cu rucsacul rău, nu lăsa nici un profesoară sau învățător nemernic să îți ucidă șansele. Se joacă cu viitorul tău: incompetența și nesimțirea lor înseamnă un liceu mai prost pentru tine, indolența și violența lor înseamnă că vei rămâne găuri în cap pe care poate nu le vei acoperi niciodată. Eu am câteva și nici nu prea pot să le acopăr, pentru că nu știu care sunt toate.

(va urma)

UPDATE 20.01.2014: Am primit din mai multe părți observații legate de ultima parte a textului, cea cu înregistrarea și mersul la director sau la presă.

Mă refer la situațiile în care profesorii își fac copiii proști, idioți, îi umilesc în diverse feluri. Nu este vorba despre turnătorie, ci despre a lua inițiativă și a denunța abuzurile atunci când drepturile îți sunt încălcate. Iar în cazul discuțiilor față în față, cuvântul copilului sau al părintelui fără o probă nu valorează nimic în fața cuvântului unui profesor. Nu pot să descriu ce pățeam la sport în generală și în liceu. Dar toți îmi ziceau “taci din gură, nu rezolvi nimic!”

Fără înregistrări, doamna Blându de la Şcoala nr. 10 ar fi scăpat foarte ușor. La fel și alții ca ea.