Dostoievski: “Idiotul”

Încă mi se pare că am fost într-o călătorie, nu că am citit o carte. Sunt câteva zile deja de când am terminat să o citesc și personajele îmi stăruie serios în minte, iar o parte din suflet mi-a rămas în acel loc și timp, alături de ele.

Nu îmi mai este jenă să recunosc: acesta este primul roman al lui Dostoievski pe care îl citesc și este mai bine că s-a întâmplat acum și nu mai devreme; mintea nu mi-ar fi fost pregătită pentru a consuma corect un astfel de voiaj. Aș îndrăzni chiar să recomand celor care l-au citit acum ceva timp să îl recitească. Nu este un roman de adolescență sau de tinerețe timpurie: pe lângă povestea, fascinantă în sine, sunt tratate câteva teme foarte serioase ce se întrețes într-o manufactură literară densă și perfect formată.

Dar ajunge, aceasta nu este o recenzie. În fapt evită orice recenzie sau altă descriere înainte să termini cartea! Sunt pline de spoiler-e și este păcat ca bucuria descoperirii să îți fie vătămată de neatenția vreunui admirator, critic sau om de marketing. Nici măcar coperta a patra nu este o excepție; nu trebuie să vă spună alții cine de cine se îndrăgostește (și cum) ori cine și când moare. Vezi!? Prea mult deja.

Nanoghid de pre-lectură a Idiotului:

Iată un câteva lucruri pe care m-aș fi bucurat să le știu de dinainte:

• Cartea are 700 de pagini. Nu te aștepta la o lectură flu-flu de o după-amiază, ci la câteva zile (și probabil nopți) intense de citit;
• Nu te speria, viteza cu care termini paginile este serios mai mică decât la literatura “obișnuită”. Dialogurile sunt pline de înțelesuri pe care trebuie să le interpretatezi și să le chibzuiești ceva mai mult;
• Începutul este lin și poate părea plicticos. Ai răbdare câteva zeci de pagini pentru a fi cufundat complet în atmosferă;
• E posibil, dacă nu ești învățat cu numele rusești deja, să ți se pară că autorul alege la întâmplare nume din cartea de telefon și că își bate joc de tine. Nu este așa; vezi mai jos cum stă treaba cu numele rusești – același personaj poate fi numit în trei sau mai multe feluri;
• Caută pe cât posibil ediția cu traducerea din limba rusă și cu notele lui Emil Iordache. Este o diferență serioasă față de cealaltă traducere pe care am găsit-o “de împrumutat” electronic pentru Kindle.
• Dacă ți se pare că Dostoievski îl zugrăvește pe protagonist drept un Iisus rus modern, ai dreptate. :)

Numele rusești prin cărți și în viața reală:

Numele rusești (de fapt numele slavilor estici) sunt formate din trei elemente: prenumele, patronimicul și numele de familie:

• Prenumele este ca la noi, dar alinturile sunt mult mai dese, mai depărtate de prenumele sursă și sună a nume de fete, deși sunt de nume de băieți: ex. Gavril -> Ganea, Alexandra -> Sașa, Nikolai -> Kolea, Piotr -> Petea, Anatoliy -> Toliya
• Patronimicul este numele tatălui urmat de -ich la băieți sau -ovna la fete. Pentru ei este mai important decât pentru noi care folosim doar inițiala. Pentru că pe tata îl cheamă Ilie (Ilya), eu aș fi Cristian Ilich. Dacă pe tatăl unei Alexandre l-ar chema Ivan Medvedev, numele ei complet ar fi Alexandra Ivanovna Medvedeva (Alexandra a lui Ivan, soția lui Medvedev).
• Numele de familie: ca la noi – împărțit de toți din familie, la femei se adaugă un -a la sfârșit (Gorbaciov - Gorbaciova)

În funcție de context, numele poate să fie spus în mai multe feluri:

• Formal: Anastasia Filippovna Baraşkova
• Informal (fără numele de familie): Nastasia Filippovna, Aglaia Ivanovna,
• Și mai informal, afectiv: prenumele diminutiv - Ganea (Gavril), Varya (Varvara), Kolya

UPDATE: Am aflat între timp că Anastasiei Filippovna Baraşkova i se mai poate spune și numai Filippovna sau numai Barașkova. Adică orice combinație este validă și se referă la aceeași persoană.

* * *

Cu acestea înarmat, nu mai există niciun pretext pentru a nu o citi. Ebook-ul Polirom pe care l-am citit este 9 lei, iar varianta pe hârtie este 18 lei. Căutând, îl poți găsi și epub gratuit, însă nu sunt sigur de calitatea traducerii.