Centrul vechi: Stâna și zgârie-norul
Pentru unii este “sufletul orașului” redat, în sfârșit, oamenilor. Pentru alții este locul de lungit beri și cafele până la trei dimineața, cu gașca. Pentru bicicliști este locul prin care nu mai poți să treci vara decât dacă pedalezi sus pe mese. Pentru activiști este “locul în care primăria își bate joc de cetățeni și fură nerușinat”.
Centrul vechi, ce-a mai rămas din el, e un subiect ce nu lasă pe nimeni indiferent. Jegos și spectaculos, rareori lumea îl privește și ca pe o dovadă a evoluției nemaipomenite a orașului.
Este embrionul orașului mare care s-a creat în jurul său. Se văd în el atavic ipostazele existenței urbane, începând de la stâna lui Bucur și terminând cu zgârie-norul de sticlă al BCR-ului. Cărămizile roase de bucuriile, clevetirile, bețiile, ambițiile și indolențele zecilor de generații de târgoveți, emană de sub tencuiala căzută o radiație ce produce mutații celor care o privesc direct.
Locul este dovada progresului enorm și exponențial pe care orașul l-a avut în ultimele două sute de ani. Bucureștiul nu este singurul, nici măcar cel mai remarcabil oraș în dezvoltare — multe orașe s-au născut sau au explodat în această perioadă. Tel Aviv abia are o sută de ani ani, Brasilia ceva mai mult de cincizeci, însă lipsa lui de pe podium nu face deloc mai puțin importantă evoluția orașului.
Sigur, nu este o evoluție omniprezentă sau consecventă. Îți vine deseori să muști mâna care hrănește maidanezul sau să iei ciomagul și să faci tuning mașinii vecinului, parcată ostentativ cu botul câș la câțiva centimetri de scara blocului.
Iar ultima urmă de respect și iubire pentru oraș o simți cum ți se scurge rece între a șasea și a șaptea oară când stai cuminte la același semafor, în timp ce pe linia de tramvai copiii zevzeci ai aceluiași oraș vâjâie pe lângă tine în BMW-uri. Ca să ajungă repede în față pentru a menține proaspăt blocajul ce a creat coada pe care o depășesc în primul rând.
Numai că există o glandă ce reface respectul și iubirea pentru oraș. Se alimentează din oameni, din povești și câteodată din uitare. Se alimentează din privitul ornamentelor de pe casele vechi, din mirosul de covrigi din stațiile de metrou și din normalitatea cu care vânzătoarea este politicoasă la magazin. Se concentrează în locurile în care nu vezi profilul orwellian al Casei Poporului.
În ciuda unui primar nemernic, pe care parcă l-au ales mașinile să le facă lor orașul mai bun, Bucureștiul crește. Este în starea cea mai bună de când s-a născut și tendința pare să continue. Tencuială adevărată și clădiri renovate pe bune înlocuiesc timid decrepeala fardată a Lipscanilor, Șepcarilor, Șelarilor. Geamurile murdare încep să se curețe și numele firmelor încep să fie din nou mândre pe fațade, gratiile sunt scoase, tocurile sunt vopsite.
Nu este alt oraș. Este același. Doar pus în altă formă.
Galerii media:
- Albumul cu Centrul Vechi din Noiembrie 2013
- Poze din București din 2003, o parte dintre ele în Centrul Vechi, pentru comparație
Două poze despre Centrul Vechi de la whenyouliveinbucharest.tumblr.com: