“O paralelă în sensul plutarhic”

Am fost trist azi când am aflat de dispariția Dilematecii. N-am citit-o prea des, recunosc, iar atunci când am citit-o am făcut-o admirând mai degrabă elocvența decât relevanța articolelor sale.

Dilema Veche a fost mereu pentru mine o doamnă din înalta societate, iar Dilemateca era sora ei mai tânără, mai subțire și chiar mai cultă pe alocuri. Dar iată că azi tânăra a fost răpusă de lupii capitalismului, iar respectabila doamnă s-a anturat cu un intelectual de vază, cu limbă din lemn nobil născut în România dar bine șlefuit în spațiul franco-german.

Pentru cea mică nu mai sunt șanse de salvare, s-a dus la străbuni. De Dilema Mare, nu știu ce să zic. Mă bucur că există, dar nu înțeleg de ce a putut să gireze cu numele său un articol precum cel al lui Alexandru Cizek, despre (mereu același) târg de la Frankfurt. Dacă n-aș fi fost acolo, n-ar fi avut un reper și m-aș fi simțit, din nou, incult și incapabil să înțeleg. Ar fi fost păcat.

Citez (cu atenție pentru a nu depăși o zecime din conținut):

“Însă acolo unde autoarea [Nora Iuga] vede vieţi paralele, aş vedea „vieţi concurente” sau palimpsestice. S-ar putea chema cumva Concurente vieţi şi morţi ale lui Eminescu/Poetului avînd în vedere proteismul atitudinal al poetului? Ar fi totuşi prea greoi, deşi mai aproape de conţinut… Cu Eminescul autohtonist a concurat unul comunard, un altul nihilist, un altul xenofob, un altul antisemit. […] O paralelă în sensul plutarhic, deja banalizată, l-a asociat pe poet cu Creangă, cu Lenau.

[…]

Orişice pentru orişicine şi de toate… şi chiar pentru to(n)ţi s-au putut, deci, găsi cu prisosinţă la actuala ediţie sexagenară a Buchmesse din Frankfurt, impresia mea fiind – utinam falsus medicus sim – că gigantica antrepriză este deja atinsă de scleroză, nu mai puţin decît Festivalul wagnerian din Bayreuth: cu cît mai frecventate, cu atît mai bolnave…“

Sunt copleșit de aceste cuvinte mari. Sau ca să mă înțeleagă și autorul “experimentez o trăire cucernică, a pedibus usque ad caput, absorbit de pantagruelismul slovelor sale”.

Aș vrea să le critic, dar nu am dreptul să o fac. Gândurile autorului sunt opinia sa și scleroza de care zice este în ochiul privitorului, la fel ca frumusețea. Dar pe Doamnă tot aș întreba-o de ce l-a lăsat să-i tatueze 2500 de cuvinte atât de complicate ca să spună lucruri atât de puțin complicate. Poate sunt prieteni, cine știe…

* * *

Articolul (pentru cei cu abonament online) este dincolo de paywall-ul Dilemei . Pe hârtie îl găsiți în numărul din această săptămână, la “Tîlc show”.