Suceava
În prima zi de octombrie, pe când Bucureștiul este o mică Veneție și Brașovul se pregătește parcă să-l primească pe Moș Crăciun, Suceava ignoră chinurile vremii și pare să le dea oamenilor măcar încă o zi de răgaz.
Aici, în cartierul din spatele bulevardelor miroase a toamnă, a struguri și a foc de lemne. Aerul este rece, ceea ce face amorțeala orașului să pară firească. Pe strada Arcașilor casele sunt frumoase, grădinile îngrijite și oamenii își fac vizite senini, cu buchete de flori în mână.
Am ocolit special străzile principale, pentru a scăpa de acel amestec al arhitecturii blocatare târziu-comunistă cu arhitectura post-decembristă de termopan albastru încadrat de marmură murdară în forme geometrice fără sens și cumplit de dureroase pentru ochi. Între cele două identități ce însoțesc majoritatea orașelor acestei părți de lume, în Suceava se află însă multe biserici. Oriunde întorci privirea este o câte una: pe deal, lângă deal, mai pe deal și pe celălalt deal, dese precum castelele pe Valea Loarei sau ca zgârie norii din Manhattan.
Și da, sunt și aici zgârie-nori, tot sub formă de biserică; am trecut mai devreme pe lângă unul, mai înalt decât Biserica Neagră sau decât Notre Dame. Nu știu ce hram poartă (la propriu) dar sigur cineva a avut nevoie să arate că poate. Îmi este greu să înțeleg de ce în acest secol se construiesc încă temple și, dacă tot se construiesc, de ce sunt atât de mari. Ortodoxia pe care aceste creații o reprezintă se auto-caracterizează folosind cuvinte precum umilință și smerenie, pe care în niciun caz nu le regăsesc într-o astfel de megalomanie de prost gust. Din fericire, pare singura exagerare a acestui oraș.
În centru, parcarea subterană este gata și lumea se bucură de spațiul de deasupra, chiar dacă nu cu prea mult entuziasm. Viața culturală pare și ea destul de activă. Pereții au afișele obișnuite – Beligan cu Egoistul, Bădăranii, Tudor Gheorghe și Lacul Lebedelor – dar și câteva evenimente proprii: Zilele George Enescu (afișul este pe strada Ciprian Porumbescu, deh), deschise în Suceava de Filartmonica din Botoșani, condusă de domnul Ilarion Popescu-Galați.
Orașul mi-a prilejuit și alte momente plăcut-hazlii: după ce am trecut de cabinetul doamnei stomatolog Hău, am trecut pe lângă un loc în care se vindeau gogoși clătite, apoi am ajuns într-o biserică foarte frumoasă, ce în interior avea mochetă roșie cu fleur-de-lis. Fără a fi expert în semiotică, simt că ceva este în neregulă cu floarea de crin într-o biserică ortodoxă. Poate e în regulă totuși, dat fiind că se calcă pe ea.
La câteva zeci de metri de biserică este un bloc aparent normal, până observi că la parter se află Asociația Cavalerilor Cruciați. Perete în perete cu un outlet care vinde sutiene.
O iau agale spre hotel, printre afișele cu poesis popularum ale unei bănci: “La început de an școlar, primești un ghiozdan ștrengar”. Ajung lângă prefectură unde primesc un “Crai nou” cântat de clopoțele nevăzute și o cotesc apoi pritre blocuri unde mai găsesc o nestemată, despre care aflu (thanks, Google Maps) că este Hanul Domnesc. Gardul este dintr-un zid gros de jumătate de metru, dar are niște deschideri în care sunt încastrate bare de fier forjat. Îmi lipesc nasul de una dintre ele ca să nu le mai văd pe cele dimprejur și admir cu poftă clădirea ce pare proaspăt renovată.
În sfârșit, trec strada și ajung în hotel, cu un sentiment vinovat că aici e așa de bine și ceilalți se chinuie în zăpadă și ploaie. Din fericire scap repede de vină, când îmi dau seama că doamna cameristă a uitat geamul deschis și în cameră sunt grade fix câte afară, cam șase-șapte. Urmând credincios legile termodinamicii, caloriferul are și el, resemnat, aceeași temperatură.
Închid geamul la timp, pentru că afară începe să plouă. Acum e perfect, suntem cu toții la fel.
* * *
Albumul foto al plimbării, se găsește pe Flikr