Articol: “«George Enescu» 2.0: cum a ajuns un festival celebru în pas cu vremurile, pe Internet şi pe smartphone”
Festivalul „George Enescu” a ajuns anul acesta la cea de-a 21-a ediţie, dar aceasta este şi prima în care parcă s-a schimbat ceva, iar schimbarea a pornit din 2011. „Adevărul” a discutat cu oamenii care au adus festivalul în secolul XXI prin prezenţa sa în online şi pe dispozitivele mobile. Dacă George Enescu ar mai fi trăit în prezent, la cei 132 de ani ai săi, probabil că s-ar fi purtat la costum, iar ideile şi le-ar fi notat pe un smartphone. Pe acelaşi smartphone pe care şi-ar fi înregistrat creaţiile pentru a le asculta mai târziu. George Enescu însă a murit în 1955, dar asta nu înseamnă că memoria sa nu se poate păstra şi în epoca dispozitivelor mobile. Anul acesta, înaintea festivalului, două echipe de „dirijori” digitali şi artistici l-au adus pe Enescu în online, i-au şters de pe umeri praful care se adunase în ultimii ani şi l-au arătat lumii aşa cum îi stă bine unui creator: nemuritor şi mereu în pas cu vremea. Facerea de bine În 2011, Cristian Dinu, managing partner la ReadForward a găsit în drumul său către o întâlnire o revistă. Festivalul „George Enescu” avea dedicat un supliment şi el a fost impresionat de grafica, de ideea şi de modul în care este prezentat acest eveniment. „Am ajuns la firmă, m-am uitat din nou pe revistă şi …“