București – Furie da. Nostalgie nu.
(conține foto din București 2003)
Atunci când mă gândesc că probabil restul vieții îl voi petrece în București am un sentiment care dovedește că mulțumirea și furia legate de un subiect pot exista simultan.
Mulțumirea îmi este dată de înțelegerea că niciun alt oraș nu îmi este mai potrivit. Sunt orașe mai corecte, precum Viena, orașe mai calde, precum Iași, orașe spectacol, orașe artistice, orașe jazz, orașe tehnologice, orașe efervescente, dar Bucureștiul este cel care, deși nu excelează la niciuna, are combinația ce mă face ca acum să nu-mi doresc serios altceva.
Furia vine de la sine, privind în jur: orașul este rană deschisă care are nevoie de prea multe cusături pentru a începe vindecarea; iar mâna chirurgului-șef trage de maneta unui buldozerul ce adâncește rana în loc să o închidă.
Dar de ce atâta mirare? Este doar orașul pe care majoritatea și-l merită și de care majoritatea este mulțumită. Orașul în care parcurile lui Piedone sunt pline, în care bulevardele sunt lățite ca să adune mai multe mașini pe trotuare și printre blocuri.
Și cum să scap de furia dată de peisaj altfel decât să-i plâng orașului anii frumoși care au fost și nu mai sunt. Să privesc poze din anii ’20, '40, '60 și-mi zic “Ce bine era atunci… Ce case frumoase, ce străzi cochete, ce trafic lejer”. Uit că ceea ce văd sunt poze selectate pentru albume, făcute de profesioniști. Nu aveau telefoane cu cameră ca să prindă orice. Pelicula era scumpă și nu merita să o consumi pe străzi desfundate, pe mahalale medievale, pe oameni murdari și case din țărână. Nostalgia, deși explicabilă emoțional, nu are bază în acest caz.
O dovadă este că dacă te întrebi ce s-a schimbat ceva în ultimii zece ani, să zicem, îți răspunzi “Aproape nimic”. Apoi vezi niște poze. S-a schimbat.
În septembrie 2002 mi-am luat primul aparat foto digital. 550 de dolari, scump și cu doi megapixeli care acum par ridicoli. Efectul acestui aparat a fost că vreme de un an și ceva, până când mi-a mai trecut din pasiune, pozam tot. Inclusiv orașul, fața lui adevărată. Față care s-a schimbat în bine, vei vedea.
Este bine să privești în trecut, pentru că ceea ce s-a întâmplat te ajută să înțelegi prezentul și viitorul. Însă în ceea ce privește Bucureștiul, cel puțin eu voi înceta să fiu nostalgic. Pentru că ar fi nedrept: așa cum este acum, cu toate relele și supărările pe care mi le produce, este cel mai bun București care a existat vreodată. Miza stă în a încerca să-l faci mai bun, nu în a-i plânge un trecut pe care nici nu l-a avut în întregime.
(click pe imagini pentru a vedea tot albumul)
