Thomas și prietenii săi salahori
despre rasism, inegalitate și abrutizare într-o utopie britanică pentru copii
În mod normal aș fi trecut peste, dar Locomotiva Thomas și prietenii săi pare să fi devenit foarte populară, cel puțin în rândul copiilor preșcolari. Există un întreg univers creat în jurul acestor personaje, însoțit de o industrie pe măsură, cu reviste, jucării, DVD-uri, TV, scurt și lung-metraje.
Pentru cei care n-au deschis televizoarele o perioadă, Thomas este o locomotivă micuță cu aburi. Cei mai buni prieteni ai săi sunt tot locomotive cu aburi și cu toții sunt mândri lucrători ai căilor ferate de pe insula Sodor, un paradis cu climă temperat-continentală între insula Man și Anglia.
Valoarea educativă și artistică a serialului este serioasă, în frunte cu engleza perfectă, dar din păcate baza narativă este fondată pe câteva valori pe care le găsesc cel puțin problematice:
Inegalitatea între sexe
Locomotivele sunt marea majoritate băieți, unii mai mici, alții mari, cei mari fiind puternic masculinizați – ca dimensiuni, timbru al vocii și atitudine. Masculii alfa trag la trenul rapid, primesc misiunile importante și exclamă “Oh, umilința!” atunci când nimerește niscaiva noroi pe ei, trebuie să împingă vagoane de cărbune ori să care muncitori în loc de VIP-uri. Cei mici sunt puși la treburi simple, așa, mai pentru ei: să aducă vagoanele în gară celor mari, să care poșta, sau să ducă limonadă la picnic. Din când în când, li se amintește că ce fac ei este important și că trebuie să se simtă bine cu ce au deja, în loc să îi provoace pe cei mari.
Locomotivele fete apar rar și cu rol mult mai puțin important decât al băieților. Într-un fragment o locomotivă-fată-pompier, Belle, salvează situația la început, însă Thomas se împrietenește cu ea, ceea ce face ca Percy să devină gelos și să se intre în anturajul locomotivelor Diesel cele rele. Amorul, bată-l vina… [[MORE]]În altul, Emily aduce rufele de la spălat și le usucă în mers, după ce a stricat totul încercând să facă treaba băieților.
Rasism și xenofobie
În insula Sodor, soarele Imperiului Britanic nu a aflat că a apus. Există locomotivele cu aburi și există restul. Chiar între locomotivele cu aburi, sunt cele născute și crescute în Albion și două care sunt străine.
Victor, cu trăsături și accent vizibil hispanice este șef la service, cald și priceput la toate. Atelierul este sub controlul lui total, doar că nu ieste de acolo niciodată.
Hiro este locomotiva japoneză regăsită și salvată de suratele sale anglo-saxone. Este bine primită, recondiționată și respectată, dar din când în când i se amintește că lucrurile se fac ca pe Sodor, nu ca la ea acasă.
Adevărata “diferență” este însă între locomotivele cu aburi, “we, the Steamies” și cele pe motorină, “the devious Diesels”. Diesel-urile sunt murdare, cară cărbune, muncesc la mina de sare sau repară la conducte. De aproape fiecare dată când pleacă ori se opresc, din branhii le iese un fum negru, iar atelierul lor, Diesel Works este neîngrijit, un fel peisaj est-european în ruină, în contrast total cu Steam Works care este un atelier exemplar – curat, perfect dotat și unde lucrurile se rezolvă pe precis, cu zâmbetul pe buze și sub cuvintele nelipsite de îmbărbătare ale lui Victor.
În lung-metrajul Day of the Diesels, diesel-urile, supărate, ocupă atelierul locomotivelor cu aburi, însă cu intervenția autorității și a discuțiilor pașnice și emoționale, se dovedește că totul a fost o neînțelegere. Iar diesel-urilor li se repară cu fonduri și muncă de la toți, atelierul în care au apoi condiții normale de trai și de sănătate, oops – reparații voiam să zic.
Ruptură socială
Departe de mine ideea că egalitarismul ar fi o idee bună sau naturală, însă diferența între clase este de-a dreptul odioasă pentru un serial de copii.
Controlorul Gras (redenumit în episoadele recente în Sir Topham Hatt) este cel care are pâinea, cuțitul și este autoritatea supremă pe insulă. Tuturor locomotivelor, de la cea mai mică până la marele Gordon, de la cel mai cuminte până la răutăciosul Diesel 10, tuturor li se înmoaie instant roțile când apare șeful cu joben. El, mereu îmbrăcat bine, cu spatele drept, îi felicită atunci când au fost cuminți, spunându-le că au fost locomotive utile (distincția supremă). La fel cum le dă câte o mustrare când au depășit măsura, spunându-le că au cauzat “haos și confuzie”.
Apoi sunt locomotivele puternice care le privesc arogant pe cele mici,
Încurajarea conformismului și a obedienței
Majoritatea intrigilor sunt bazate pe ideea că există ceva de făcut, iar locomotivele se întrec care dintre ele să-l facă mai repede și mai bine. Toate au atitudinea “Ordonați-mi mie, șefu’!” și au un exces de zel care, la fiecare sfârșit de episod, se dovedește că a fost total contraindicat și că mai bine ar fi fost să facă ce li s-a spus, nu să încerce mai mult. Reușita lor zilnică și de viață este dacă au reușit sau nu să fie “utile”.
Controlorul gras îi tratează patern cu înțelegere de ce cele mai multe ori, dar atunci când întrec măsura nu ezită să le spună “pe liniile mele faceți cum zic eu”. Și are dreptate în fond, pentru că de fiecare dată când cineva iese din cuvântul său director ceva se întâmplă rău…
Să fie oare reflecția unei Mari Britanii bine așezată și unde fiecare își are un loc și un rost? Să fie expresia unei superiorități, de ce să nu recunoaștem binemeritate, ale acestei nații puternice? Contează mai puțin. Important e cu ce rămâi în urmă.
Nu toate mesajele din Thomas & Friends sunt proaste și sigur nu te trezești fluierând din senin “God Save the Queen” sau “Rule, Britannia!” după ce vezi trei episoade. Dar dacă începi să crezi că e normal ca unii să fie mai buni decât alții pentru că ei au altă “construcție”, sau că e grav să ieși din spusele celui mare, atunci ajungi să crezi – matur fiind – că ești un “român frumos” care-și iubește mama pentru că era docilă, iubitoare și spăla bine rufele.
Mamelor din lumea-ntreagă, vă dau deci un umil sfat, nu lăsați copilu-n Sodor, căci iese un mic frustrat. Doar dacă nu e-ndrumat.