Orhan Pamuk: Kar (Zăpada)

Pofteam după literatură și iată că mi s-a dat: Pamuk.”Zăpada”. Un roman alb cap-coadă, de la copertă (am citit ediția de la Curtea Veche), trecând prin ce se întâmplă în interior și terminând cu starea vremii ce a acompaniat lectura.

La școală la Pitești m-au pus de mic să învăț că “natura e în consonanță cu românul”. Ei bine, de data aceasta s-a dovedit a fi în consonanță cu turcul: am început cartea când a nins cel mai serios și am terminat-o pe când protagonistul o tăia din orășelul Kars, zăpada de acolo topindu-se odată cu cea de aici.

Pe scurt zis, mi-a plăcut. E departe de a fi cartea veții, cu tot Nobel-ul lui Pamuk, dar iată că am terminat-o, iar la două săptămâni de la fericitul eveniment mai țin minte ce era prin ea. Soarta a făcut să pierd notițele luate la cald, cam la fel cum o să vedeți că și-a pierdut nenea Ka din carte poeziile scrise. Aici se opresc și coincidențele.

Autorul nu pare să se fi străduit prea mult să “ascundă” părerile lui despre diverse lucruri semi-filozofice în dialogurile nefirești ale unor personaje. Deși foarte interesante, săream peste pasajele dialectice despre religie vs. laicism la fel cum sar textul într-o carte cu multe poze. Pamuk însă, știind probabil ce fac, mai ascundea câte o mică momeală printre rânduri. O mică bârfă despre ce urma să se întâmple, un pistol sau câte o fată frumoasă și iată că așa am terminat mai repede și mai satisfăcut cele cinci sute și ceva de pagini.

Cartea este foarte bine scrisă, în ciudat unor lucruri repetitive și ușor iritante. Nu este nici estică nici vestică, iar proba de virtuozitate mi s-a părut jocul scrierii la persoana a 3-a și 1-a . Dacă la Fowels ai jumate de roman la a 3-a, jumătate la 1-a în jurnal, Pamuk le-a îmbinat mult mai abil. Persoana a 3-a se scurge într-o persoana 1-povestitor, apoi pesoana a 3-a iar, apoi persoana 1-clasic. Foarte frumos, în ciuda faptului că romanul care descrie cum se scrie pe sine, nu-mi amintește de recursivitate, ci de versurile trupelor de hip-hop care țin mereu să-ți spună în cântec ce treburi importante fac ei sau de Iris, pe care da, ne amintim că au fost o dată.

Dacă aveți poftă deci de o carte scrisă corect, contemporan, puțin filozofică, presărată și de suspans și de întorsături neașteptate,dar care se desfășoară lin și vă pune la gândit temperat, aceasta este una dintre posibilități. Mai ales acum, cât mai e un pic de frig. Merge și cu un rachiu lângă, deși pare că cel turcesc este altfel.