Mihail Bulgakov: “Maestrul și margareta” — Recenzia unui un vis bizar
Se amestecă temeinic 200 de grame de Ghoete cu 80 mililitri de esență de Eliade, apoi se adaugă două linguri de Tarantino si se obțin 600 de pagini de Bulgakov…
Maestrul și Margareta, căci despre el este vorba, este un preparat din care trebuie să guști într-un anume fel. Lectura romanului este ca un Roquefort pe care îl simți nu cănd îl mesteci, ci mai degrabă cănd îl respiri după.
Cel puțin din experiență proprie, se mestecă greu: începe lent, se termină complicat, iar la mijloc este cam la fel. În fond un roman ce a durat mult să fie scris, trebuie să dureze mult și să fie citit. Am primit fel de “3-în-1” literar. Exploreaza perceptiile despre normalitate si nebunie, ideile despre creștinătate, la fel cum, așa cum îi stă bine unei mari lucrări, intră și într-o filozofie despre bine și rău, un ying si yang, ferindu-se din fericire de dialectica sovietică a vremii.
Evident, înainte de a mă apuca de citit, am parcurs recenziile altora. Sunt în ele câteva idei clare: asemănarea cu Faust, satira societății birocratice staliniste. Intr-un cuvant, aproape nimic din ce am gasit eu interesant: diavolul carismatic și inteligent, respectiv indiciile muzicale răspândite prin capitole (ce fac deliciul unora ca mine, cand îi găsesc pe Berlioz , Schubert, Strauss și pe Verdi, sau când constată că muzica este prezentă în toate momentele importante).
Spre deosebire de Creangă, care l-a antropomorfizat la rându-i pe Scaraoțchi, Bulgakov crează un Woland cu care aș petrece plăcut destulă vreme discutând. Woland este un líder care știe să comunice ce vrea, pe care oamenii din “echipă” îl respectă și îl susțin. Ia decizii bune și are grijă de cei câțiva pezevenghi din subordine, are opinii pertinente, este inteligent ironic, știe să respecte relațiile cu celelalte “departamente”. Într-un cuvânt un model demn de analizat într-o carte de Publica.
Lucrarea este una specială din toate punctele de vedere. Bulgakov a reușit să alterneze în text perspective diferite ale povestitorului: omnisciența cu participarea ca martor a acestuia în întâmplările din carte. La personaje, omnipotența se îmbină deseori și inexplicabil cu dorința de a se conforma regulilor jocului. Diavolul se comportă ca un Agent Smith prins în matrice. Dacă iei ad-literam totul, nu ai ce să înțelegi, numai că nu intelegerea directă este ideea. Ideea este dată de senzația de după.
Iar senzația că tocmai am avut un vis bizar cu motani care vorbesc, cu tramvaie, cu vrajitoare și cu guvernatorul Iudeei încă nu mi-a trecut. M-a transformat în sensul că deși privesc lucrurile foarte pragmatic, acum aș putea să accept staniul cu seninătate. Imi spun inexplicabil și subconștient că Azazel ar putea face glume în apropriere. Doar sper să nu fi vărsat Anușka uleiul pe peron la Unirii.