Pielea in care traiesc (La piel que habito), film 2011 — impresii

Mă gândesc mereu că autorilor de scenarii (și creatorilor de artă în general) trebuie să le fie foarte greu să inventeze mereu ceva cu totul nou. Și că de aceea este normal să folosească și ei modele și clișee, la fel ca în orice domeniu.

Filmul lui Almodóvar este o confirmare că și cei mari fac acest lucru. Am avut plăcerea să regăsesc în ora și jumătate a filmului o reinterpretare dar și un amestec între Pygmalion-ul lui Shaw și Colecționarul lui Fowels, puse într-un context contemporan destul de bolnav. Poate din cauza limbii spaniole, am simțit și un ușor iz de telenovelă la un moment dat, dar m-am acomodat repede.

Una peste alta, produsul rezultat este în ansamblu agreabil și valoros. La piel que habito e un thriller în care multe mistere sunt dezlegate elegant, pe măsură ce acțiunea înaintează, într-un ritm de altfel foarte rapid. Seamănă cu un roman page-turner, pe care nu-ți vine să-l pui jos până nu îl termini. Jocul cu timpul este și el bine făcut: flash-back-urile se integrează bine în cronologia filmului, deși de vreo două-trei ori tot apuci să te întrebi dacă ce vezi se întâmplă acum sau ești încă în trecut.

Nu îmi dau seama dacă ostentativ sau nu, filmul este desenat foarte european. Decorurile interioare și exterioare sunt superbe, iar aluziile la arta lumii vechi sunt multe și evidente. Iar protagonista este o Venus intangibilă în spatele unui ecran, pozând ca Olympia lui Manet sau Maja lui Goya.

Excepție face muzica, foarte bine aleasă, dar esențial americană. “Petite Fleur”, Sydney Bechet, apare în film ca un refren, metaforă probabil la delicatețea și fragilitatea anumitor personaje.

Jocul actorilor nu este exaltant, în schimb se vede că regia este una de top. Banderas citește parcă de la prompter, dar poate că acesta trebuie să îi fie personajul – rafinat la suprafață și monstru în interior. Mai degrabă personajele secundare s-au străduit să lase o impresie bună.

Oricum, să vezi un film cu Banderas, să recunoști și apoi să spui lucruri bune despre el, este ceva până acum unic. Chiar mi-a plăcut, nu mint… soy un hombre muy honrado. Parol!